„Watermelon Man” este un standard de jazz scris de Herbie Hancock pentru albumul său de debut, "Takin 'Off" lansat în anul 1962. Piesa are la bază o formă atipică de blues de 16 măsuri.
Aici vă prezint un aranjament scris de mine. Instrumentația conține:
Trompetă
Saxofon Alto
Saxofon Tenor
Trombon
Saxofon Bariton
Chitară
Pian
Chitară Bas/Contrabas
Tobe
Sunt scrise și solo-uri pentru trompetă și chitară. Acestea pot fi cântate cum sunt scrise sau improvizate pe baza acordurilor (scrise în fiecare parte).
Standardele de jazz sunt compoziții muzicale ce reprezintă o parte importantă din repertoriul muzical al muzicienilor de jazz, prin faptul că sunt cunoscute, interpretate și înregistrate pe scară largă de muzicieni de jazz și cunoscute publicului larg.
Nu există o listă definitivă a standardelor de jazz, iar lista melodiilor considerate standarde, este modificată constant. Melodiile incluse în "Fake Book" (colecții de piese de jazz, pop, rock..etc, scrise doar cu melodie și cifraj) oferă un ghid general pentru piesele care sunt considerate standarde.
"St. Thomas" a devenit cunoscut când a fost lansat pe albumul "Saxophone Colossus" din 1956 al lui Sonny Rollins. Melodia se bazează pe cântecul tradițional englezesc "The Lincolnshire Poacher". Datorita schimbărilor prin care trec melodiile transmise oral timp de generații întregi, "The Lincolnshire Poacher" a evoluat într-un cântec de leagăn, pe care mama lui Rollins i-l cânta când era copil.
Aici este un negativ la un tempo accesibil. Semnalul pentru repriza temei este o lovitură de trianglu (min 01:33) iar la final repetați ultimele 8 măsuri.
Aici exemplific cum se poate transforma o transcripție într-un exercițiu folositor pentru fus. Ideea este de a imita maniera de acompaniament pe care Herbie Hancock o folosește (este vorba despre "long", "short") deschizând și închizând fusul. Piesa se numește "Empty Pockets", apare pe albumul "Takin' Off", iar acompaniamentul pe care l-am transcris este de la solo-ul lui Freddie Hubbard.
În același timp, vreau să vă atrag atenția asupra faptului că nu-i musai să transcrieți doar toboșari; pianiștii au un vocabular de acompaniament impresionant, bine ancorat în tradiție; aceștia au preluat idei provenite de la toboșari (se spune că acompaniamentul pianistului se aseamănă cu mâna stângă a toboșarului).
Aici exemplific cum se pot studia solo-urile scrise de Ch. Wilcoxon folosind măturicile. Am înlocuit accentele cu "Tap", non-accentele cu "Swipe", iar apogiaturile duble le-am lăsat în grija tobei mari (solo-ul pe care l-am ales poartă numărul 19).
Mânuirile din partitură se respectă atunci când avem de-a face cu swipping-ul (Doubles; Double Paradiddle). Acest exercițiu este foarte bun în ceea ce privește îmbunătățirea execuției dublelor la toba mare. Totodată, trecerea de la un tip de lovitură la altul necesită o tehnică bine pusă la punct. Recomand studiul la viteză mică, măsură cu măsură, fără toba mare (apogiaturi) la început.
Dacă sunteți curioși cum altfel se pot studia aceste solo-uri, vă aștept pe pagina mea de Patreon, pe Instagram sau pe Facebook.
Spor!
Iată un exercițiu care vă va ajuta să internalizați subdiviziunea de triolet de optimi, îmbunătățindu-vă totodată independența dintre membre.
Există multe alte posibilități de a lucra cu aceste formule ritmice, motiv pentru care vă invit pe pagina mea de pe Patreon, unde puteți găsi o sumedenie de alte subiecte tratate pe larg:
autor: Mihai Sorohan
